Nimic important

Story of my life: scriu intotdeauna la mult timp dupa ce se intampla ceva. De aceea cronologia pentru mine e o lupta pierduta. Please bear with me. Dar asa cum se spune pe aici, Indian time is oblivious of punctuality.
A trecut mai bine de un an de cand sunt Mumbaikera cu acte in regula. Sentimentul de respingere, teama, confuzie s-a atenuat in timp. I still hate the traffic and the pollution but dear God, ce poate fi mai incitant decat sa descoperi cat de diferiti suntem si totusi, cat de asemanatori? Toti cunoscutii mei stiu ca am vrut sa iau primul avion acasa. Nu-mi e rusine sa recunosc. A fost prima mea lectie despre diaspora, subiectul meu de studiu pentru care am si emigrat. Mumbai cu tot ce inseamna el a fost cel mai dur profesor. M-a zgaltait, m-a paruit si m-a palmuit. A sters cu mine pe jos. Si trebuie sa stiti ca strazile pot fi nu tocmai curate. Ce vad si simt acum? Destule.  Vad acelasi flux si reflux de oameni (daca v-ati plans vreodata ca Bucurestiul e aglomerat, better think twice and be thankful.
De atunci s-au intamplat atatea. Am calatorit in..vkbn

... Scuzati. In acest punct am pierdut batalia cu somnul azi noapte. Dar sa revin. Am calatorit intr-un an mai mult decat in ultimii zece si mai bine. Nimic extraordinar. Insa am reusit sa trec prin atatea faze si emotii, sa imi deschid sufletul si apoi sa regret, sa ranesc din vorbe si sa regret iar, sa nu fac nimic si sa fiu     fericita, sa inghit in sec, sa rad in hohote, sa imbratisez cu toata dragostea, sa plang, sa mor si sa revin printre ai nostri.

Daca vreodata ai crezut ca te cunosti mai bine decat oricine, incearca sa renunti la tot ce stiai si sa pleci undeva Unde nimeni nu te cunoaste si unde nu cunosti pe nimeni.
Sorry guys, sleep just &++hh&&&++&hits again I might post a video song
Good night! Sweet dreams  

Sa ai curaj sau sa fii putin nebun(a) ? Cam asta ma intrebam eu acum mai bine de un an, dupa ce am facut check in-ul si asteptam sa iau avionul catre o destinatie indepartata, cu un copil dupa mine, nestiind exact cum voi aranja lucrurile dar avand sentimentul ca pot sa fac orice. Si cu toate astea, cand a sosit momentul sa trecem de security check si sa ne despartim de parintii mei, care m-au insotit la aeroport, am inteles ca schimbarea pe care mi-o dorisem atat de mult incepuse deja si ca era cazul sa fac fata situatiei. 'Fata' la propriu: sa zambesc printre lacrimi de dincolo de cureaua ce desparte calatorii de insotitori, in vreme ce copilul plangea la propriu. Te intrebi atunci daca asta e ceea ce ti-ai dorit. Te intrebi daca ai dreptul sa schimbi viata altora, a celor iubiti, doar pentru ca TU vrei sa fie asa iar ei nu pot decat accepta ceea ce tu decizi. Doar pentru ca te-ai lasat purtata de chemare si ai raspuns pozitiv schimbarii. Schimbarile noastre sunt si schimbarile lor. Asta pot sa spun ca am invatat. Dar pe atunci nu stiam. Speranta, ah, acea speranta nebuna ca tot ceea ce faci TU nu poate sa fie decat bine si nu altfel. Ea ne duce departe, cu ochii inchisi, si nici nu stim ca de fapt mergem in echilibru pe sfoara, sus de tot, deschidem ochii, un pas gresit si totul se naruie. Dar nu, speranta nebuna e drogul care ne tine acolo sus, ne duce catre schimbare. Misterioasa destinatie s-a dovedit a fi mai misterioasa decat imi imaginasem: India ma astepta acolo cu surprizele ei, iar eu ... in transa mea nebuna, nu aveam habar ce va sa se intample. Prima oprire: Istanbul. Intarziere, calatori de toate natiile si religiile, nebunie ... Noi doi incercand sa ne prefacem ca nu vedem schimbarea ... Oprirea doi: Dubai. Lux, caldura inabusitoare noaptea si pentru prima oara, umiditate. In avion o doamna respectabila, americanca, ma previne in legatura cu India spunandu-mi ca primul meu gand cand voi pasi pe pamant (mai degraba asfalt) indian va fi 'ce mama dr...lui caut eu aici?' O privesc cu un zambet fals si ii trag o injuratura in gand pentru ca imi strica transa cu negativismul ei. Pe fiu-meu il apuca durerile de burta chiar inainte de aterizare de la mancarea spicy si trecem prin momente teribile din cauza ca blestemata de stweardeza nu ii da voie sa foloseasca toaleta. Alta intruziune in transa mea perfecta. In sfarsit, aterizam safely, fara sa le invadam nava de mirosuri neplacute, stewardeza ne multumeste ca am calatorit cu compania lor, nu ma mai sinchisesc sa ii zambesc si parasesc avionul in viteza. Inca putin si ajungem in aeroport. Caldura, umiditate, si cozi interminabile la imigrari. Ii las pe toti sa intre in fata in timp ce copilul sta la toaleta juma de ora. Transa mea s-a dus pe apa sambetei. Cand il vad ca e mai linistit, ne recapatam voia buna si pornim din nou prin labirintul aeroportului sa gasim iesirea nu inainte de a-mi lua bagajul care ... nu a ajuns la Mumbai decat pe jumatate. Cealalta valiza a ramas stranded pe undeva. Of, transa mea ... In fine, incerc sa vad ce pot sa fac si ma agit ca staff-ul de acolo nu prea vorbeste engleza sau cel putin cei de pe tura la care am nimerit eu nu pareau sa stie ce trebuie facut in asemenea situatii. Ma trimiteau de la unul la altul, vorbeau intre ei intr-o limba pe care n-o intelegeam, iar uneori o domnisoara imi repeta sa nu imi fac griji. Intr-un final am completat un formular si am plecat, intrebandu-ma 'ce mama dr....lui caut eu aici?' (sic!) ;)

ce